Am avut o perioada in care simteam ca nu am niciun prieten. Si nu pentru ca nu existau in viata mea prieteni, ci pentru ca nu mai puteam avea increde in nimeni altcineva decat in prietenul meu (ex-bf). Chiar ajunsesem sa cred in inversul zicalei "Nu-ti da prietenii pe iubit, caci prietenii raman pentru totdeauna. De iubit te desparti mai devreme sau mai tarziu". Mai exact, ca toti prietenii te lasa cand se vad "mari" si ca doar persoana iubita iti ramane alaturi o viata intreaga. Iluzii... . Poate ca ideea mea are un sambure de adevar, dar nu in floarea adolescentei. In aceasta perioada a vietii, tindem sa zburam din floare in floare, in cautare de necunoscut, de experiente. Multi merg mana-n mana cu vorba "De dragoste ai timp mai 'tarziu', acum trebuie sa experimentezi". Si cand zic multi ma refer si la prietenii mei, la cunostintele mele. Ideea la care voiam de fapt sa ajung este ca avem nevoie de persoane care sa aduca un zambet acolo unde a fost o lacrima. Acele persoane ni le-a daruit Dumnezeu, denumindu-i prieteni.
Imi pare rau ca am neglijat aceste fiinte de care avem nevoie si ca nu le-am apreciat indeajuns. Dar greseala e mam' invataturii! Cu toate acestea, cei care au ramas in viata mea fara sa se supere ca i-am dat deoparte imi sunt adevaratii prieteni. Prin aceasta ocazie am reusit sa ii impart in doua tabere: amici si prieteni. Amici... amici everywhere! Anyway, un lucru e sigur: increderea totala o poti avea doar in propria persoana. Daca nu tu, atunci cine naiba?
Lasandu-mi in urma umbra, v-o prezint pe prezint pe prietena mea, Andreea(dreapta):
O iubesc!!! ;)
love you too <3 !
ReplyDelete