Stropi de ploaie

"Din tarana venim, in tarana ajungem"

  Aceste vorbe au baut Redbull si zboara prin mintea mea de cateva zile incoace. O groaza de momente melancolice si intrebari despre viata; da... cu totii am avut cel putin o data aceasta stare. Numai cand te gandesti ca toate persoanele apropiate se duc una dupa alta "intr-un loc mai bun" si tu ramai singur in final. Cam asa ar trebui sa arate o viata normala, traita pana tarziu. Ne uitam la bunicii nostri, la cate persoane dragi au pierdut si cat de mult i-au zidit acele pierderi. Cate lacrimi! Cata durere! Aceea este suferinta adevarata, pe care nu toti o pot indura. Respect pentru tot batraneii care stiu ce este acest vis care pare ca nu se mai termina, dar care stiu ca melodia de la finalul lui este cantata de tarana aruncata, de drumul luminat si de oameni dragi care sunt langa tine pana-n ultima clipa.
  Ma gandesc oare daca strabunicii, stra-strabunicii, stra-stra-strabunicii sunt mandrii de mine si daca se asteptau ca asa va fi viitorul urmasilor lor. La ce generatii s-au nascut dupa 95' , multi cred ca s-ar rasuci in mormant daca ar stii ce fac mostenitorii genelor lor. Foarte trista schimbarea radicala a mentalitatii de la secol ul XX la secolul XXI. Si ca tot vorbim de generatii trecute, m-a tras de maneca gandul sa caut prin albume mai vechi poze... Si am gasit una cu frumosii mei strabunici, in tineretea lor; moment in care am zambit larg gandidu-ma ca fara deciziile lor, eu nu as mai fi aici imprastiind stropi de ploaie printre aceste randuri.

Rezervari de zambete

Mi-as dori sa intalnesc in fiecare zi cate o persoana care sa-mi aduca in coltul gurii macar un zambet grabit. Fie ca e vorba de o persoana pe care n-am mai vazut-o de ani buni, fie ca e baiatul dragut din metrou care imi face ochi dulci, fie ca e un cuplu de batranei care imi inspira dragoste adevarata etc. Stai! Mi-as dori? Nu, nu mi-as dori. De ce mi-as dori ceva ce am deja? Un zambet poate fi adus de oricine, nu numai de persoana iubita. Asa ca, casca bine ochii in jur si nu mai gandi pesimist. Poti intalni rezervari de zambete si sa treci pe langa ele, sa uiti ca ai sunat la El sa ti le pastreze pentru momente banale sau chiar triste. 

Nu mai e mult si vine primavara, anotimpul meu preferat. Natura si oamenii imi par din ce in ce mai optimisti. Odata cu vremea se incalzesc si sufletele lor, parca gata-gata sa isi puna masca neagra, planul in aplicare si sa iti fure un suras mut de fericire. Acest anotimp merita trait in totalitate printre magica natura, in locuri unde omul nu poate interveni cu nimic. 

Minunat! Ia-ti o limonada, un sezlong si toate gandurile negative si haide sa petrecem cateva clipe detasati de tehnologie si urbanism. Si sa mergem langa acea trestie cosmica, sa zambim o eternitate imaginara fara sa ne mai trezim.

Rupe,rupe,rupe...

Niciodata nu mi-a fost mai bine single. Mai ales cand ma gandesc ce n-am pierdut. Chiar nu am pierdut nimic. Doar am scapat de o povara de care nici nu-mi dadeam seama ca ma tragea in jos,jos,jos... . Sa traiesti mult timp alaturi de o persoana si sa nu iti dai seama cate parti negative are, cat de mult te dezavantajeaza prezenta ei in viata ta: e ceva specific omenesc. Mi-a trebuit putin curaj ca sa-i rup filmul in fata. Un lucru e sigur: din acel moment m-am simtit libera, ca o haina alba ce tocmai a iesit din masina de spalat fara nicio pata. Si cum trecea timpul, cum imi crestea orgoliul. Si fix cand m-a bagat in seama l-am varsat pe el cu totul. Am vomat amintirile si am tras apa. Sa se duca si sa nu se mai intoarca! "Aveam in comun doar faptul ca nu aveam nimic in comun". Totul in jurul meu miroase a bucurie, liniste sufleteasca, dorinta de ceva nou, care stiu ca va veni. Soarele meu rasare si noaptea, cand nicio stea nu se vede pe cerul destinului. Si mi-as dori sa il vada toata lumea odata cu mine :)
Am o viata in fata, probleme adevarate de rezolvat, teluri de atins. Tu ma tineai in loc. Ce bine! In sfarsit am revenit la vechiul eu. Jocul s-a terminat papuse! Iar eu l-am castigat. Mi-am pus din nou coroana, am urcat in trasura vietii si am de gand sa ma uit pe geam tot drumul, sa am pe fundal muzica ideala si in minte ideea ca nu voi mai intoarce niciodata la acel palat intunecat. Ma indrept spre capat de curcubeu si sunt curioasa ce voi gasi...

Salvamar?

Zile trec, zile vin, iar timpul ma omoara
Plecarea ta stupida a inceput sa doara...


"Traim. Intr-o lume mecanizata. O lume in care nu mai avem timp pentru noi."
Traim? Sau fiecare zi din viata noastra este un ciclu continuu: dorm, ma trezesc, muncesc si iar dorm? Zambim doar pentru ca trebuie si poate pentru ca e gratis. Lume mecanizata? Suntem roboti? Esti robot? Eu nu sunt robot. Sunt? Nu este posibil... Nu suntem. Si totusi ne comportam ca unii. Vedem aceleasi expresii in fiecare dimineata in transportul in comun, expresii lipsite de... de ceva. De ce? Ma rog. Si ajungem si la munca/scoala. Si acolo aceeasi monotonie plutitoare. "Cineva sa ma scoata de aici, va rog!" Si vrei sa se intample ceva. Si uneori se intampla! Sau poate nu...
Dragilor, doar noi ne putem modela viata. Stiu ca suntem generatia iPad, iPhone, iShitonyoutoo. Am uitat cum se traieste. Am uitat cum sa ne gandim la lucrurile bune din viata noastra. Si daca nu sunt, sa ne gandim sa le facem. Te doare inima cand te gandesti ce eram noi oamenii acum 50 de ani si ce suntem acum. A, da! Probabil nu mai avem inima. Sau poate e la fel de mecanizata ca si creierul nostru. Generatie de relatii din interes si divorturi anual. Mai avem vreo sansa? Un colac de salvare? SALVAMAR? Nu mai sta sa te uiti la noi si ajuta-ne! Ne scufundam... Please...Pleas...Ple...P...

Trenul sortii. Gol.

Vi s-a intamplat vreodata sa vreti sa va duceti intr-un loc unde stiti ca in acel moment ar trebui sa fie o persoana pe care vreti sa o vedeti? Si stiti ca e acolo pentru ca mereu era in acea zi, la exact acea ora in acel loc? Mie da. Si ghiciti ce?! Nu era. Trebuia sa fie, dar n-a fost. Poate ca a venit cu 5 minute mai devreme sau mai tarziu. Dar tu nu "puteai" sa ramai pentru ca erai "in trecere". Nu puteai fi surpins asteptand in acel loc. Avand in vedere ca mi s-a intamplat de doua ori intr-o zi, nu gasesc alta definitie mai complexa pentru ce-am patit, decat soartă.
Se zice ca exista cate un motiv pentru toate, da' absolut pentru toate... Deci, Cineva vrea ca tu sa nu mai vezi acea persoana. Poate ca iti e mai bine fara ea in viata ta. Fie ca ti-a fost cel mai bun prieten, ruda foarte apropiata sau fost/a prieten/a. V-ati certat si asta a stricat basmul. A lasat Creatorul operei fara inspiratie, fara replici pentru personajul ei in partea ta de poveste. "Si crede-ma-i mai bine-asa/ Poate ne-ntalnim candva/ Pa-pa! Pa-pa!".
Sa lasam timpul sa treaca, oamenii sa intre si sa iasa din viata noastra, caci El nu se va oprii din scrisul unei capodopere pentru nicio figuratie care si-a terminat scopul acolo.

Iluzii...

   Prieteni. Cu totii ii avem. Sau cel putin asa avem impresia.

   Am avut o perioada in care simteam ca nu am niciun prieten. Si nu pentru ca nu existau in viata mea prieteni, ci pentru ca nu mai puteam avea increde in nimeni altcineva decat in prietenul meu (ex-bf). Chiar ajunsesem sa cred in inversul zicalei "Nu-ti da prietenii pe iubit, caci prietenii raman pentru totdeauna. De iubit te desparti mai devreme sau mai tarziu". Mai exact, ca toti prietenii te lasa cand se vad "mari" si ca doar persoana iubita iti ramane alaturi o viata intreaga. Iluzii... . Poate ca ideea mea are un sambure de adevar, dar nu in floarea adolescentei. In aceasta perioada a vietii, tindem sa zburam din floare in floare, in cautare de necunoscut, de experiente. Multi merg mana-n mana cu vorba "De dragoste ai timp mai 'tarziu', acum trebuie sa experimentezi". Si cand zic multi ma refer si la prietenii mei, la cunostintele mele. Ideea la care voiam de fapt sa ajung este ca avem nevoie de persoane care sa aduca un zambet acolo unde a fost o lacrima. Acele persoane ni le-a daruit Dumnezeu, denumindu-i prieteni.
    Imi pare rau ca am neglijat aceste fiinte de care avem nevoie si ca nu le-am apreciat indeajuns. Dar greseala e mam' invataturii! Cu toate acestea, cei care au ramas in viata mea fara sa se supere ca i-am dat deoparte imi sunt adevaratii prieteni. Prin aceasta ocazie am reusit sa ii impart in doua tabere: amici si prieteni. Amici... amici everywhere! Anyway, un lucru e sigur: increderea totala o poti avea doar in propria persoana. Daca nu tu, atunci cine naiba?
    Lasandu-mi in urma umbra, v-o prezint pe prezint pe prietena mea, Andreea(dreapta):

                                                     O iubesc!!! ;)

2013 and stuff

     Nu de mult timp am intrat cu totii in anul 2013, fiecare dintre noi sperand la mai bine. Daca chiar va fi mai bine ramane de vazut, dar intotdeauna apare loc si  de "mai rau". Doar tre' sa fim in echilibru, ce naiba?
     Deocamdata, eu ma indrept spre mai bine cu speranta strans tinuta in palma. Nu de mult timp am auzit: "Speranta nu moare niciodata, noi o omoram de vie". M-am gandit putin si mi-am zis: "Chiar asa! Daca noi, oamenii, nu ne-am satura sa speram in zadar, ea ar ramane acolo mult si bine". Nu ma gandesc la partea rea care va compensa acest "bine". Las timpul sa treaca gandindu-ma ca in viata totul este temporar. Daca esti fericit si implinit sufleteste, bucura-te si profita din plin de situatie, caci va veni o zi in care nu vei mai avea acele senzatii de "I'm going to fly to the moon and back". Iar daca esti trist, spera in continuare, caci tristetea e la fel de temporara ca si fericirea. Oscilatia dintre cele doua este permanenta pana la sfarsitul zilelor noastre. Carpe diem!

     In rest.. Voi cum vedeti acest an? Ce asteptari aveti de la 2013? Ce planuri aveti pentru el? Ce aveti de gand sa schimbati in acest an? Unde ati vrea sa ajungeti pe parcursul lui? Ce persoane ati dori sa plece sau sa vina in viata voastra? Va pun aceste intrebari in caz ca nu vi le-ati pus pana acum. Raspunsurile lor sunt esententiale. Trebuie sa aveti un plan care duce la indeplinirea unui vis, unui scop. In ce stadiu va aflati in 2013? Sper cat mai sus :)