Salvamar?

Zile trec, zile vin, iar timpul ma omoara
Plecarea ta stupida a inceput sa doara...


"Traim. Intr-o lume mecanizata. O lume in care nu mai avem timp pentru noi."
Traim? Sau fiecare zi din viata noastra este un ciclu continuu: dorm, ma trezesc, muncesc si iar dorm? Zambim doar pentru ca trebuie si poate pentru ca e gratis. Lume mecanizata? Suntem roboti? Esti robot? Eu nu sunt robot. Sunt? Nu este posibil... Nu suntem. Si totusi ne comportam ca unii. Vedem aceleasi expresii in fiecare dimineata in transportul in comun, expresii lipsite de... de ceva. De ce? Ma rog. Si ajungem si la munca/scoala. Si acolo aceeasi monotonie plutitoare. "Cineva sa ma scoata de aici, va rog!" Si vrei sa se intample ceva. Si uneori se intampla! Sau poate nu...
Dragilor, doar noi ne putem modela viata. Stiu ca suntem generatia iPad, iPhone, iShitonyoutoo. Am uitat cum se traieste. Am uitat cum sa ne gandim la lucrurile bune din viata noastra. Si daca nu sunt, sa ne gandim sa le facem. Te doare inima cand te gandesti ce eram noi oamenii acum 50 de ani si ce suntem acum. A, da! Probabil nu mai avem inima. Sau poate e la fel de mecanizata ca si creierul nostru. Generatie de relatii din interes si divorturi anual. Mai avem vreo sansa? Un colac de salvare? SALVAMAR? Nu mai sta sa te uiti la noi si ajuta-ne! Ne scufundam... Please...Pleas...Ple...P...

Trenul sortii. Gol.

Vi s-a intamplat vreodata sa vreti sa va duceti intr-un loc unde stiti ca in acel moment ar trebui sa fie o persoana pe care vreti sa o vedeti? Si stiti ca e acolo pentru ca mereu era in acea zi, la exact acea ora in acel loc? Mie da. Si ghiciti ce?! Nu era. Trebuia sa fie, dar n-a fost. Poate ca a venit cu 5 minute mai devreme sau mai tarziu. Dar tu nu "puteai" sa ramai pentru ca erai "in trecere". Nu puteai fi surpins asteptand in acel loc. Avand in vedere ca mi s-a intamplat de doua ori intr-o zi, nu gasesc alta definitie mai complexa pentru ce-am patit, decat soartă.
Se zice ca exista cate un motiv pentru toate, da' absolut pentru toate... Deci, Cineva vrea ca tu sa nu mai vezi acea persoana. Poate ca iti e mai bine fara ea in viata ta. Fie ca ti-a fost cel mai bun prieten, ruda foarte apropiata sau fost/a prieten/a. V-ati certat si asta a stricat basmul. A lasat Creatorul operei fara inspiratie, fara replici pentru personajul ei in partea ta de poveste. "Si crede-ma-i mai bine-asa/ Poate ne-ntalnim candva/ Pa-pa! Pa-pa!".
Sa lasam timpul sa treaca, oamenii sa intre si sa iasa din viata noastra, caci El nu se va oprii din scrisul unei capodopere pentru nicio figuratie care si-a terminat scopul acolo.

Iluzii...

   Prieteni. Cu totii ii avem. Sau cel putin asa avem impresia.

   Am avut o perioada in care simteam ca nu am niciun prieten. Si nu pentru ca nu existau in viata mea prieteni, ci pentru ca nu mai puteam avea increde in nimeni altcineva decat in prietenul meu (ex-bf). Chiar ajunsesem sa cred in inversul zicalei "Nu-ti da prietenii pe iubit, caci prietenii raman pentru totdeauna. De iubit te desparti mai devreme sau mai tarziu". Mai exact, ca toti prietenii te lasa cand se vad "mari" si ca doar persoana iubita iti ramane alaturi o viata intreaga. Iluzii... . Poate ca ideea mea are un sambure de adevar, dar nu in floarea adolescentei. In aceasta perioada a vietii, tindem sa zburam din floare in floare, in cautare de necunoscut, de experiente. Multi merg mana-n mana cu vorba "De dragoste ai timp mai 'tarziu', acum trebuie sa experimentezi". Si cand zic multi ma refer si la prietenii mei, la cunostintele mele. Ideea la care voiam de fapt sa ajung este ca avem nevoie de persoane care sa aduca un zambet acolo unde a fost o lacrima. Acele persoane ni le-a daruit Dumnezeu, denumindu-i prieteni.
    Imi pare rau ca am neglijat aceste fiinte de care avem nevoie si ca nu le-am apreciat indeajuns. Dar greseala e mam' invataturii! Cu toate acestea, cei care au ramas in viata mea fara sa se supere ca i-am dat deoparte imi sunt adevaratii prieteni. Prin aceasta ocazie am reusit sa ii impart in doua tabere: amici si prieteni. Amici... amici everywhere! Anyway, un lucru e sigur: increderea totala o poti avea doar in propria persoana. Daca nu tu, atunci cine naiba?
    Lasandu-mi in urma umbra, v-o prezint pe prezint pe prietena mea, Andreea(dreapta):

                                                     O iubesc!!! ;)

2013 and stuff

     Nu de mult timp am intrat cu totii in anul 2013, fiecare dintre noi sperand la mai bine. Daca chiar va fi mai bine ramane de vazut, dar intotdeauna apare loc si  de "mai rau". Doar tre' sa fim in echilibru, ce naiba?
     Deocamdata, eu ma indrept spre mai bine cu speranta strans tinuta in palma. Nu de mult timp am auzit: "Speranta nu moare niciodata, noi o omoram de vie". M-am gandit putin si mi-am zis: "Chiar asa! Daca noi, oamenii, nu ne-am satura sa speram in zadar, ea ar ramane acolo mult si bine". Nu ma gandesc la partea rea care va compensa acest "bine". Las timpul sa treaca gandindu-ma ca in viata totul este temporar. Daca esti fericit si implinit sufleteste, bucura-te si profita din plin de situatie, caci va veni o zi in care nu vei mai avea acele senzatii de "I'm going to fly to the moon and back". Iar daca esti trist, spera in continuare, caci tristetea e la fel de temporara ca si fericirea. Oscilatia dintre cele doua este permanenta pana la sfarsitul zilelor noastre. Carpe diem!

     In rest.. Voi cum vedeti acest an? Ce asteptari aveti de la 2013? Ce planuri aveti pentru el? Ce aveti de gand sa schimbati in acest an? Unde ati vrea sa ajungeti pe parcursul lui? Ce persoane ati dori sa plece sau sa vina in viata voastra? Va pun aceste intrebari in caz ca nu vi le-ati pus pana acum. Raspunsurile lor sunt esententiale. Trebuie sa aveti un plan care duce la indeplinirea unui vis, unui scop. In ce stadiu va aflati in 2013? Sper cat mai sus :)

 
 
   

Friend or foe?

          Here I am. For the first time.

       De multi ani m-a framantat ideea de a imi face un blog, dar am asteptat sa treaca momentul, perioada in care daca nu ai blog nu esti "cool". Nu acesta este motivul pentru care l-am vrut. E mai mult de atat. Acest site personal vreau sa reflecteze ceea ce am fost, sunt si voi fi. Sa reflecteze ceea ce stiu si ce gandesc. Prin aceasta cale, imi doresc sa las niste amintiri care, probabil, cu covorul lui Aladin, ma vor transporta din viitorul prezent in aceasta perioada a vietii mele: ADOLESCENTA. Nu vreau sa insist pe aceasta tema deoarece planuiesc sa scriu o postare separat.

       Aceasta a fost scurta mea introducere intr-o noua lume: a bloggerilor. Ma numesc Daniela si am 17 ani.  Cat despre restul informatiilor despre mine, le voi transmite direct/indirect prin viitoarele postari.

                                          So, are you FRIEND or FOE?